Europarlamentarul Victor Negrescu: ”Răspunsul nostru față de actul de BARBARISM comis de Federația Rusă trebuie să fie unul fără echivoc, nu ne permitem să facem niciun pas înapoi”

Europarlamentarul Victor Negrescu: ”Răspunsul nostru față de actul de BARBARISM comis de Federația Rusă trebuie să fie unul fără echivoc, nu ne permitem să facem niciun pas înapoi”
Europarlamentarul Victor Negrescu

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu punctează împlinirea unui an de conflict în Ucraina, considerând că a fost și este vorba despre o agresiune care a pus sub un mare semn de întrebare ”pacea și stabilitatea” pe întreg continentul european.

Așa-zisa ”operațiunea militară specială” – sintagmă agreată de Vladimir Putin – a demonstrat, însă, că lumea democratică a fost solidară.

Ucraina nu poate fi abandonată, repetă Victor Negrescu, așa cum a spus, de multe ori, și în Parlamentul European, iar ”tirania” trebuie să primească ”un răspuns comun, coerent și puternic”.

A trecut un an de la declanșarea războiului de către Federația Rusă împotriva Ucrainei, care a afectat grav independența și suveranitatea acestei țări. Un atac care a pus sub semnul întrebării valorile și regulile care asigurau pacea și stabilitatea pe continentul nostru. Răspunsul dat de lumea democratică și solidaritatea arătată de Uniunea Europeană și de cetățenii săi au fost extraordinare și au demonstrat că împotriva tiraniei putem să oferim un răspuns comun, coerent și puternic.

Așa cum am susținut public în diferite situații, inclusiv în plenul Parlamentului European, nu putem abandona Ucraina. Suntem aici pentru a ajuta. Am făcut acest lucru chiar în primele zile ale războiului pentru copiii veniți din statul vecin și ulterior prin amendamentele mele la bugetul european”, notează europarlamentarul Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.

”Sprijinul nostru pentru ambele state este necondiționat”

În ultimă instanță, lupta Ucrainei nu este dusă doar pentru propria independență, ci și una care apără principiile democratice. În același timp, Republica Moldova se află sub amenințarea Federației Ruse, în ultimul timp apărând din ce în ce mai multe informații și ipoteze alarmante.

Niciun pas înapoi nu poate fi făcut, în astfel de condiții, avertizează Victor Negrescu în mesajul său, iar România sprijină, necondiționat, atât Ucraina, cât și Republica Moldova.

Ucraina nu luptă doar pentru ea însăși, luptă pentru valorile și principiile noastre democratice. La fel o fac și frații noștri din Republica Moldova. Sprijinul nostru pentru ambele state este necondiționat. Obținerea statutului de țări candidate la UE permite acestor două state să treacă prin reforme majore care să asigure dezvoltarea democrațiilor și economiilor lor la nivelul standardelor și cerințelor europene.

Răspunsul nostru față de actul de barbarism comis de Federația Rusă trebuie să fie unul fără echivoc. Nu ne permitem să facem niciun pas înapoi pentru că singura cale spre pace poate fi găsită doar atunci când regimul de la Moscova va înțelege că nu mai poate obține nimic în plus”, mai scrie europarlamentarul Victor Negrescu.

”Parlamentul European, familia social-democrată europeană și România au fost, sunt și vor fi în continuare alături de cetățenii din Ucraina pentru că aceasta este calea corectă, umană și democratică”

Europarlamentarul Victor Negrescu

Citește și:

CCR, lovitură pentru Nicușor Dan, USR și ONG-urile care pun ”frână” urbanismului în Capitală: ”A respins, ca NEÎNTEMEIATĂ, obiecția de neconstituționalitate formulată”

EXCLUSIV | Viceprimarul Sectorului 1 avertizează că pasivitatea Clotildei Armand poate cauza o TRAGEDIE: ”Sala de sport a liceului «Nicolae Iorga» stă să cadă. Primarul este indiferent la nevoile părinților și ale profesorilor!”

EXCLUSIV | Controverse după inițierea proiectului de OUG privind Departamentul pentru Relații Interetnice. Reprezentanții minorităților reacționează: ”Să nu fim în situația în care mai binele este moartea binelui”

Alexei Navalnîi, după un an de război în Ucraina: ”Adevăratele cauze ale conflictului sunt dorința lui PUTIN de a păstra puterea cu orice preț și obsesia pentru moștenirea sa istorică”

Criticul de artă Pavel Șușară: ”În contextul de acum, BRÂNCUȘI ar fi socotit un retardat medieval, trebuie să renunțăm la festivism, să-i punem în valoare opera”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină